Giuleștenii au jucat la 35 de grade returul cu polonezii, au plecat de la stadionul „Dan Păltinișanu” la ora 00:00 și au adormit spre dimineață, după o cină târzie. Deși sperau într-o zi de vineri mai lejeră, jucătorii au avut parte de un program spartan.
Răzvan Lucescu a dat trezirea în jurul orei 9:00 dimineața pentru a lua un mic dejun rapid și pentru a merge la antrenament. La ora 10:00 fix, Pancu și compania au ajuns la terenurile de pregătire ale lui Poli, de lângă stadionul „Dan Păltinișanu”, și la 10:30 au început munca. „Și eu sunt foarte obosit, dar trebuie s-o scoatem la capăt și cu meciul de la Piatra-Neamț. Trageți de voi!”, i-a încurajat tehnicianul pe jucători, care au avut nevoie de susținere morală pentru ce urmau să pățească.
Titularii, mai moale Lotul Rapidului a fost împărțit apoi în două. Titularii au efectuat un antrenament separat, mai puțin intens, care consta doar în alergare, dar restul lotului a fost stors la maximum. Răzvan Lucescu și-a chinuit elevii două ore, încheind antrenamentul la ora 12:30. Azi vor pleca direct la Bacău, via Piatra-Neamț, pentru jocul cu Ceahlăul, în care tehnicianul anunță cel puțin trei-patru schimbări față de formula cu Slask.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER